Judo Special Seeds sau Judo Adaptat!

Judo Special Seeds sau Judo Adaptat!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Judo adaptat a început să capete o amploare din ce în ce mai mare la nivel european. România a găzduit primul campionat național de judo adaptat anul trecut în perioada 27 – 28 mai 2022, la Cluj – Napoca, unde sportivii Denisa Oprea, Nicoleta Oprea și Grafian Cojocaru de la CS Bronx Powerlifting Club Bacău au câștigat medalii de aur.

Judo Special Seeds sau Judo Adaptat!

În perioada 14-16 aprilie, CS Bronx Powerlifting Club Bacău a participat, pentru prima dată, la Special Needs World Judo Games, unul dintre cele mai mari evenimente sportive mondiale dedicate sportivilor Special Needs, organizat în Beverwijk, Olanda, de către Special Needs Judo Foundation.

Pe tatami, s-au întâlnit țări din întreaga lume, reprezentate de peste 300 de sportivi cu dizabilități, pentru a descoperi o altă față a judoului: competiția! În Shiai, sportivii și-au testat tehnica deprinsă prin antrenamentele de judo, însă, în primul rând, au fost încurajați să fie ei înșiși, să se bucure de mișcare și de joc, să se împrietenească unii cu alții și să trăiască la maximum povestea construită pe saltea, prin judo, prin care fiecare sportiv a devenit erou al propriei povești, fiind încurajat și ghidat să-și utilizeze imaginația și creativitatea pentru a executa procedeele competiționale.

Judoul Special Needs, dezvoltat și promovat intens la nivel internațional de Tycho van der Werff încă din anul 2000, are drept scop incluziunea în judo a persoanelor cu dizabilități și dezvoltarea lor spre a deveni sportivi autonomi, încrezători în forțele proprii, capabili chiar de a concura în competițiile de masă.

Echipa CS Bronx Powerlifting Club Bacău, pregătită de antrenorii Daniel Zodian și Laszlo Balzs, a reușit să obțină două medalii: Nicoleta Oprea, o medalie de aur la categoria de seniori gr. 1, 57 kg, Denisa Oprea, o medalie de bronz la categoria de seniori gr. 1, 48 kg, precum și un loc V la categoria de seniori gr. 1, 57 kg, câștigat de sportiva Mărioara Adochiței, sporind nu doar palmaresul clubului, ci și al țării.

Pentru participare, CS Bronx Powerlifting Club Bacău a primit sprijinul Federației Române de Judo. „Dincolo de competiție, unde fetele au dat tot ce au avut mai bun și, drept dovadă, s-au întors acasă cu două medalii, am reușit să cunoaștem oameni mari ai judoului care, prin ceea ce fac, ne motivează să dăm mai mult pentru ca România să devină un spațiu mult mai incluziv, mai tolerant și mai ofertant pentru copiii și tinerii diferiți, atipici, cu dizabilități sau vulnerabilități sociale, care, prin judo, își pot găsi propria voce, curajul și bucuria de a fi ei înșiși, dar și un context susținut prin care să se dezvolte pe plan fizic, psihic, personal și social”, a declarat Daniel Zodian, antrenor CS Bronx Powerlifting Club Bacău.

Primul workshop european de judo adaptat organiat de Uniunea Europeană de Judo

Uniunea Europeana de Judo (UEJ) va organiza pentru prima dată un workshop dedicat judoului adaptat în Munchen, în perioada 21-23 aprilie 2023. Acesta are scopul de a sublinia accesibilitatea și incluziunea judoului, precum și de a unifica regulile existente în judo adaptat la nivelul tuturor țărilor europene, în linie cu cerințele internaționale.
Denisa Deliu, consilier pe probleme educationale al președintelui UEJ, va participa la acest workshop în calitate de delegat al Președintelui Uniunii Europene de Judo. Ca manager al proiectului „Judo se joacă, CE Spui?”, Denisa va sublinia un exemplu de bună practică prin care mai mulți copii cu CES din Bacău au intrat în contact cu judo și au fost selecționați pentru a se antrena, pentru a fi legitimați și pentru a se bucura de practicarea unui sport minunat cum este judo.

Pe data de 28 februarie 2023, proiectul JUDO SE JOACĂ, CE SPUI?, derulat de Asociația CS Bronx Powerlifting Club Bacău, a ajuns la finalul perioadei de implementare.

Ce s-a realizat:

  • să cunoaștem peste 700 de super-eroi cu CES, a căror poveste ne-a inspirat și ne-a motivat în stabilirea direcțiilor de continuitate a proiectului
  • să stabilim o rețea puternică de parteneri la nivelul municipiului Bacău, formată din Inspectoratul Şcolar Județean Bacău, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău și 25 de unități școlare, pentru promovarea drepturilor copiilor cu CES, în scopul combaterii marginalizării cu care, deseori, se confruntă, a discriminării, bullyingului și a facilitării accesului la resurse de dezvoltare personală și educațională
  • promovarea judoului adaptat la nivel municipal și național ca instrument de dezvoltare și adaptare a copilului cu CES
  • 25 de sesiuni demonstrative de judo adaptat în școli
  • 30 de antrenamente de judo pentru copii cu dizabilități psihice
  • 1 competiție de judo pentru copii și tineri cu dizabilități psihice din toată țara
  • 28 de sportivi nou-legitimați la CS Bronx Powerlifting Club Bacău la secția de judo Special Needs, care vor participa la competiții
  • peste 30 de copii cu CES care participă la antrenamente în scop recreativ, alături de părinți

Cum se asigură continuitatea proiectului:

  • antrenamente săptămânale, marți și joi, pentru copiii și tinerii cu nevoi speciale
  • participarea la competiții naționale și internaționale Special Needs
  • includerea competiției ,,Judo se joacă, CE Spui?” în rândul competițiilor școlare județene și, apoi, naționale, astfel încât să poată participa la ea orice copil cu CES din țară
  • să descoperim, alături de judoka cu nevoi speciale, o altă față a judoului
Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Asta este o minciună". Zvonul despre Marius Şumudică a intrigat-o pe Diana Şucu
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai aveau jumătate de oră din tură
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Avertisment pentru toți cei care țin banii la saltea. Ce trebuie să faceți cu numerarul. E obligatoriu
Avertisment pentru toți cei care țin banii la saltea. Ce trebuie să faceți cu numerarul. E obligatoriu
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×